Rada, ironii la adresa Stelei:** „E surprinzător rezultatul, parcă nu mai aveau cu cine să joace! Poate au greșit pungile!”

Rada, ironii la adresa Stelei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FC Rapid, Marian Rada, a declarat, vineri, cu ironie, că o explicație a înfrângerii echipei Steaua cu 5-1 în meciul cu VfB Stuttgart ar putea fi faptul că jucătorii au greșit pungile din care beau în timpul meciurilor, administrându-și lichid pentru recuperare în loc de energizant.

Este surprinzător scorul, normal. Pentru că este vorba despre liderul detașat al campionatului, despre cei care joacă singuri și care nu mai au echipe cu care să mai joace. Chiar că e surprinzător 5-1. Dar important e că au șanse de calificare și asta e bine pentru ei. Nu a fost vorba de diferență de valoare aseară, pentru că era aceeași valoare și în primul meci de la Stuttgart atunci. E vorba de atitudinea la momentul respectiv, de cum pregătești jocul, depinde ce pungi ai la dispoziție. Poate au greșit pungile, poate le-au luat pe alea de recuperare înainte. Noi, la Rapid, avem pungi pentru tomberoane, le avem aici pentru gunoi„, a spus ironic antrenorul formației giuleștene în cadrul unei conferințe de presă.

În ultima perioadă au apărut suspiciuni de dopaj în ceea ce îi privește pe jucătorii echipei Steaua, mai mulți oameni de fotbal susținând că disponibilitatea mare la efort și condiția fizică a acestora ridică semne de întrebare. Antrenorul echipei roș-albastre, Laurențiu Reghecampf, a negat acuzele și a afirmat că singurul lucru care li se administrează jucătorilor este energizantul de culoare galbenă pe care aceștia îl beau din pungi în timpul partidelor.

Întrebat care scor e mai umilitor pentru formația Steaua, 1-5 cu Rapid sau 1-5 cu Stuttgart, Marian Rada a răspuns: „Până la urmă 5-1 e la fel, tot 5-1. Eu nici nu știam rezultatul de aseară. Am fost atât de concentrat pentru meciul de la Piatra Neamț că nici nu știam ce a făcut Steaua. Eu pur și simplu n-am putut să mă uit la meci pentru că am avut antrenament și băieții m-au enervat atât de mult încât m-am dus acasă și m-am culcat. N-am rezistat și m-am culcat„.

Prezent a conferința de presă, atacantul Alexandru Ioniță a menționat că era de așteptat ca la un moment dat Steaua să aibă și un meci slab. „N-am văzut meciul. Dar era de așteptat ca la un moment dat o să clacheze”, a afirmat Ioniță.

În schimb, atacantul Romeo Surdu s-a arătat surprins de scorul din partida Steaua – VfB Stuttgart. „Am fost acolo (n.r. – la Steaua) și era normal să mă uit la meci. Eu mă uit la toate echipele la care am fost, la Brașov, la CFR Cluj, la Steaua. Pe mine m-a surprins rezultatul, normal. Dar s-a văzut clasa celor de la Stuttgart, e o diferență foarte mare de valoare„, a precizat Surdu.

Echipa Steaua a fost învinsă, joi, pe Arena Națională din Capitală, cu scorul de 5-1 (4-0), de formația germană VfB Stuttgart, într-un meci din etapa a V-a a grupei E a Ligii Europa și va juca pentru calificarea în 16-imile de finală în ultima rundă, în deplasare, cu FC Copenhaga.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×